Existenţa şcolii din Codăeşti este confirmată de un stat de plată al Revizoratului Şcolar Iaşi din martie 1865, din care rezulta că aici la acea dată exista o şcoală primară al cărei învăţător era preotul Ioan Lapteş(primul dascăl al şcolii codăeştene), atunci la vârsta de 24 de ani.
Liceul teoretic Codăeşti s-a înfiinţat în 1962/1963. Construcţia liceului s-a realizat între anii 1964/1966 şi a beneficiat de fondurile obţinute de la stat, în proporţie de 40% şi de contribuţia populaţie în proporţie de 60%.
Iniţial, liceul avea 8 săli de clasă şi un laborator de chimie- biologie, un internat(fosta clădire a raionului şi Secţiei de învăţământ Codăeşti), cu 60 de locuri, precum şi o bibliotecă ce număra 1800 de volume. Internatul, în perioada 1980 – 1986 a cazat un număr de 100 – 115 elevi anual, marea lor majoritate servind masa la cantina liceului. Prin eforturi ulterioare, s-au construit în 1971 două ateliere (unul de lăcătuşerie şi altul de electrotehnică), iar în 1974 altele două. În 1979, existau cinci ateliere. Din 1976 liceul îşi schimbă profilul, devenind Liceul Industrial – Mecanic, subordonat atunci M.I.C.M. Era patronat de fosta Întreprindere Mecanica Vaslui. După 1991 se revine la forma de liceu teoretic.